Cursuri Alternative Un blog despre viață - din Asia, România, și dintre cele două

Legea

Am vorbit un pic despre cum se organizează balinezii în comunități locale, sub structurile administrative indoneziene. Dar cum arată polul opus al sistemului administrativ?

Legea fundamentală

Ca și România, Republica Indonezia se bazează pe o constituție care e apărată de curtea constituțională.

Dar v-ați întrebat vreodată ce se află deasupra constituției unui stat?

La fondarea Republicii Indonezia în 1945 s-a stabilit un set de 5 principii fundamentale cunoscute sub numele de pancasila (pronunțat panciasila). Constituția a venit după aceste principii și deci e subordonată lor.

Descentralizarea legii

Una din cele mai complicate probleme în orice societate este definirea și aplicarea legilor. Complexitatea problemei e dată în primul rând de faptul că este practic imposibil să definești un sistem de legi care funcționează pentru toți cetățenii și în al doilea rând de faptul că oricum ai defini o lege interpretarea ei va fi ambiguă.

Într-o democrație modernă suntem obișnuiți cu principiul separării puterilor în stat. Guvernul are o ramură legislativă, care dezbate și aprobă legile, și o ramură judiciară, care are rolul de a interpreta și de a aplica legile.

Acest sistem nu reușește însă să rezolve problemele fundamentale legate de legislația unui stat. Parlamentul nu are cum să definească un set de legi care să funcționze pentru toți cetățenii iar sistemul juridic nu are cum să aplice corect aceste legi pentru că dreptatea este relativă de la un om la altul.

Guvernul Republicii Indonezia funcționează la fel. Doar că pe lângă legile date și aplicate de guvern mai avem și această lege fundamentală de care vorbeam mai sus: pancasila. Ea a fost dată la întemeierea republicii și nu mai poate fi modificată decât foarte greu, fiind întipărită în conștiința a aproape 300 de milioane de oameni.

Așa cum guvernul are responsabilitatea de a păstra și de a aplica constituția, fiecare om își ghidează relația cu statul și cu concetățenii după pancasila.

Asemeni unui sistem distribuit în care o problemă complexă se împarte în probleme mai simple care sunt rezolvate de noduri independente, problema complexă a definirii și aplicării unui set de legi care să funcționeze pentru 300 de milioane de oameni care vorbesc 700 de limbi se rezolvă prin delegarea responsabilității la inșiși oamenii.

Când vagul e mai precis decât exactitatea

În general o lege incearcă să fie cât mai exactă și puțin interpretabilă. Dar știm cu toții că asta e imposibil. Complexitatea lumii nu poate fi sintetizată în cuvinte.

Pentru a rezolva această problemă avem două variante:

  1. Facem legea mai lungă, mai stufoasă, încercăm să definim cât mai multe cazuri particulare și excepții.
  2. Facem legea mai scurtă și mai vagă și lăsăm interpretarea în sarcina fiecărui cetățean.

Guvernul folosește prima variantă, pancasila folosește a doua variantă.

Dar dacă fiecare om își interpretează legea după cum vrea, nu se ajunge la haos? Cum se rezolvă disputele între oameni care interpretează legea în mod diferit?

Culmea e că acest sistem funcționează în mare parte.

Omenia e universală. Dacă pui un balinez și un papuaș într-o cameră, e foarte probabil că vor coopera mai degrabă decât să se bată.

Două sisteme paralele

Totuși, să nu ne gândim că Indonezia funcționează dupa “legea junglei”. Pe lângă pancasila, Indonezia e o democrație modernă, cu o constituție, un parlament și instanțe judecătorești. Cetățenii au obligația de a se supune constituției în primul rând și pot apela la mecanismele legii în cazul disputelor cu alți cetățeni.

Asta este frumusețea, că cele două sisteme funcționează în paralel. Oamenii trăiesc după niște principii de bază pe care le interpretează singuri, dar au la dispoziție și sistemul judiciar dat de democrația modernă în cazul în care nu ajung la un consens pe cale amiabilă.