Cursuri Alternative Un blog despre viață - din Asia, România, și dintre cele două

Comunitatea

Deși insula Bali este parte din Republica Indonezia și prin urmare se supune regulilor acesteia inclusiv în ceea ce privește structurile de administrație, balinezii au propriul lor sistem administrativ paralel cu cel al Republicii.

Chiar dacă Republica Indonezia definește din punct de vedere legal noțiunea de sat ca și unitate administrativ-teritorială, balinezii se organizează în comunități locale numite banjar care nu se suprapun direct cu satele, în sensul că un sat e în general împărțit în mai multe banjare.

Oamenii se identifică mai degrabă ca fiind parte dintr-un anume banjar decât ca și locuind într-un anume sat. Pentru ei e mai importantă comunitatea locală decât unitatea administrativ-teritorială.

Rolurile unui banjar

Un banjar se aseamănă mai degrabă cu o parohie decât cu un sat, pentru că oamenii unui banjar își organizează activitățile în funcție de ritualurile religioase. Majoritatea banjarelor sunt hinduse, religia predominantă în Bali, dar există și banjare predominant creștine cu balinezi catolici și protestanți.

În centrul fiecărei comunități se află sala banjarului unde se adună bărbații să “facă politică”. Politica care se face în banjare e foarte diferită de politica cu care suntem noi obișnuiți. Se rezolvă probleme ale comunității: colectarea deșeurilor, repararea drumurilor sau întreținerea sistemelor de irigații.

Fiecare banjar are mașină de gunoi sau are contracte cu diferite firme care vin să ridice gunoiul. Unele banjare au ajuns să participe în diferite scheme de colectare selectivă ale ONG-urilor și primesc în schimbul plasticului orez pentru oamenii nevoiași.

Când a început nebunia cu pandemia, prin martie, fiecare banjar și-a instaurat propriul sistem de reguli. Unii aveau niște puștani care făceau cu schimbul la intrarea în sat să se asigure că toți care trec prin zonă poartă mască. Alții au instalat la intrarea în sat chiuvete unde te obligau să te speli pe mâini sau sisteme care pulverizau dezinfectant pe mașinile sau motocicletele care treceau. Unii pur și simplu nu lăsau oameni din alte banjare să intre pe teritoriul lor decât probabil cu motive bine întemeiate. Fiecare cum a considerat. Acum că lumea a uitat de pandemie, au revenit la grijile lor obișnuite: colectarea deșeurilor, ajutorarea săracilor, repararea drumurilor, ritualurile religioase și muzica.

Majoritatea banjarelor au și orchestră de gamelan care e folosită în diverse ceremonii religioase. Copiii se adună adesea în sala banjarului pentru a exersa și ei la instrumente în timp ce mai glumesc, mănâncă semințe și fumează câte o țigară cu cuișoare.

Poliția locală

Fiecare banjar are poliția lui, care e un fel de poliție locală. Se numește pecalang (pronunțat păcialan’). Doar că ea nu funcționează după legislația Republicii Indonezia ci după regulile comunității locale respective. Practic fiecare comunitate își face propriile reguli și le aplică. Poliția statului nu intervine asupra deciziilor unui banjar, deși din punct de vedere legal ar avea această autoritate.

Cum s-a ajuns aici

Evoluție naturală, nu dictat. Probabil că balinezii se organizează în felul ăsta de mii de ani.

Când au venit olandezii aici și și-au impus structura de administrație peste ceea ce noi numim astăzi “Indonezia”, balinezii au și-au văzut în continuare de treabă. Olandezii au controlat porturile și exporturile dar nu au controlat conștiința oamenilor. Au împărțit țara în provincii, regenții, districte și sate. Dar balinezii au continuat să trăiască în banjare.

După ce au plecat olandezii s-a format Republica Indonezia care a preluat mare parte din sistemul de administrație lăsat de olandezi, sistem care încă merge mai departe. Dar balinezii au continuat să trăiască în banjare.

O lume alternativă

Cum e posibil ca niște săteni să își facă propria poliție și să o doteze cu mașini și uniforme? Cum e posibil ca niște săteni să ceară o taxă fiecărui om care se mută la ei în sat, fără o bază legală? Cum e posibil ca niște săteni să își asfalteze singuri drumurile?

Pentru cineva obișuit cu sistemul din România așa ceva este de neimaginat.

Cu toate astea eu tind să cred că asta e ordinea naturală a lumii. În societățile măcinate de comunism puterea a ajuns atât de centralizată încât ni se pare imposibil să ne administrăm singuri. Și într-o oarecare măsură chiar este imposibil. Poate vă mai aduceți aminte de povestea cu sătenii trimiși în judecată pentru că și-au reparat singuri drumul după ce se rugaseră de autorități timp de opt ani să îl repare.

Sistemul a ajuns atât de puternic încât se poate folosi de forță pentru a împiedica oamenii să încalce niște legi. Care legi sunt date de sistem și în favoarea lui, nu de oameni și nu pentru oameni.

Ordinea naturală a lumii e atunci când eu colaborez cu vecinii mei pentru a ne face viața amândurora mai bună.

Lumea alternativă e comunismul. Opusul lumii bazate pe ordinea naturală. Lumea în care eu îmi urmăresc vecinii să mă asigur că ei urmează anumite reguli date de sus.

Om cu om. Sau om împotriva omului.


Imaginea e cu sala banjarului din satul vecin, Penestanan Kelod (Penestananul de Jos), aflată acum în reconstrucție.