Cursuri Alternative Un blog despre viață - din Asia, România, și dintre cele două

Apa

Apa este o resursă importantă oriunde, dar e cu atât mai importantă pe o insulă mică cât un județ al României.

Fără râuri mari care să străbată insula, țăranii care cresc orez, de care depind toți locuitorii, depind de apa căzută sub formă de ploaie în timpul anotimpului ploios. Iar pentru ca această apă să ajungă tot anul pe toată suprafața insulei e nevoie de doi factori: păstrarea pădurilor și o rețea de irigații bine pusă la punct care să “plimbe” apa pe o distanță cât mai lungă astfel ca să profite de ea cât mai multe lanuri de orez până ca ea să se verse în ocean.

Balinezii și-au construit și perfecționat sistemul de irigații pe parcursul ultimilor cel puțin 1000 de ani. Este interesant de urmărit atât complexitatea rețelei de canale cât și modul în care ea s-a dezvoltat din punct de vedere administrativ.

Rețeaua de irigații

Oriunde mergi în Bali ești înconjurat de ape care curg de la o orezărie la alta prin canale mai mici sau mai mari, tuneluri sau țevi. Aceste canale uneori se bifurcă pentru a distribui apă mai multor orezării, apoi se reîntâlnesc pentru a continua spre alte comunități din aval.

Se vede că rețeaua e “de modă veche”. “Robinetul” pentru micile canale care deservesc câte o parcelă este adesea o nucă de cocos, o cărămidă, o țiglă sau un sac cu nisip, în funcție de ce are omul la îndemână.

Izvoarele sunt de obicei amenajate sub forma unor temple ale apei, apa trecând întâi prin aceste temple înainte să pornească la vale prin complicata rețea de canale. Pe traseu, apa mai trece prin alte temple ale diverselor comunități locale. Rolul acestor temple și a preoților lor este atât spiritual cât și administrativ. Ei decid cum se împarte apa între comunitățile aferente templului.

Pădurile

Pădurile sunt foarte strict protejate în Bali tocmai pentru că, fiind o insulă mică, ar rămâne fără apă deîndată ce ar dispărea pădurile. Oamenii înțeleg asta.

Într-o țară ca România legătura e probabil mai puțin evidentă pentru că nu depindem pentru apă doar de pădurile de pe o arie restrânsă ci depindem și de pădurile țărilor din jur și de râurile care nu seacă niciodată și de zăpadă… dar în Bali totul e mai evident. Ai anotimpul ploios (dacă ai noroc) și anotimpul uscat. Apa din anotimpul ploios trebuie să ajungă tot anul. Iar pentru asta ai doar două unelte la dispoziție ca și “zone tampon” care să acumuleze apa pentru a nu o pierde imediat: păduri și lacuri.

Sistemul

Tot acest sistem, de la păduri și lacuri la temple, la labirintul de canale și la orezării funcționează ca un întreg. E un femomen cultural atât de interesant încât a intrat în patrimoniul mondial UNESCO.

Nu cred că s-ar fi ajuns la așa o complexitate și echilibru printr-un sistem de planificare centralizată de tip comunist. A fost nevoie de o mie de ani în care oamenii să urmărească ritmurile naturii și să dezvolte sistemul încetul cu încetul, în funcție de nevoi.

Canal pe marginea drumului

Canal pe marginea drumului

Drum cu lanuri de orez de o parte și de alta și canalele de irigație aferente. În fundal se vede, printre nori, Agungul